Toni Șeicărescu, solistul vocal al trupei Iris, recomandă DRACULA Ordinul Iubirii

„04 iunie

                    UN DRUM CU MULT ROCK

Am plecat din aeroport spre casă. Contele nu a vrut să stea în față, astfel încât, în dreapta mea a rămas tot fiul meu. Îi vedeam în oglinda retrovizoare doar jumatate din chip. Nu-i puteam aprecia vârsta, părea tânăr și bătrân în același timp. Un bărbat încă frumos, distins, elegant, cu un aer jovial care emana în jur o energie pozitivă, densă și un iz discret, dar bine definit, de parfum de mosc sălbatic. Eu și fiul meu tăceam mâlc, privindu-ne din când în când, cu coada ochiului, timp în care distinsul nostru musafir se așeza comod pe bancheta din spate a mașinii, punând alături servieta în care ne-a spus că are un laptop. Am reușit să ieșim din aglomerație și să intrăm pe drumul care ne purta spre casă. Curiozitatea nu îmi dădea pace, așa că l-am întrebat direct :

-De unde ați avut cartea mea PICURI DE ROUĂ, că abia a apărut luna trecută?!

-De la o bibliotecă din Paris. Întâmplător sau poate că deloc întâmplător, mă aflam acolo, în momentul în care a sosit un lot de cărți din România.

Într-adevăr, mi-am amintit că un exemplar din orice carte apărută la această editură  va ajunge și în Franța, la o bibliotecă din Paris.

-Despre cărți vom avea timp să vorbim când vom pleca spre Transilvania. Acum, aș vrea să vorbesc cu tânărul din fața mea care doar a tăcut până acum. De fapt, continuă Contele, nici nu a avut timp să vorbească de noi! Uite ce tânăr este ! O mlădiță suavă care crește ocrotită de iubirea luminii !

-Câți ani ai tinere cavaler?  întrebă misteriosul Conte.

-Treisprezece, a răspuns fiul meu, cu o voce slabă, timidă, ezitantă.

Am vrut să-i spun să vorbească mai tare dar distinsul nostru oaspete continuă jovial :

-Deci, cum se spune în Occident, ești deja teenager! Acum lasă-mă, te rog, să-mi continui indiscreția și să te întreb care sunt preocupările unui tânar, în afară de obligațiile școlare cuprinse într-o programă, cu siguranță anostă și rigidă !

Am vrut să-i explic că îl întreabă despre preocupările lui extrașcolare, despre pasiunile lui, dar fiul meu înțelesese,evident și a răspuns promt :

-Îmi place să cânt la chitară! De data aceasta vocea lui emana entuziasm și plăcere.

-Are acasă trei chitări! am completat eu ușor penibil, cred.

-Dar ce fel de muzică îți place, ce anume cânți ? întrebă Contele, vizibil interesat.

-Rock! răspunsul s-a rostogolit plin, ferm, trădând  pasiunea.

Deja fiul meu se întorsese jumătate înspre spate, pentru a-și putea privi interlocutorul.

-Foarte interesant! spuse domnul. Este un stil de muzică absolut deosebit. Chiar, sunt curios ce îmi poți spune tu despre rock, pentru că eu nu mă pricep mai deloc! Îmi poți explica?

Eram sigur că voia doar să audă ce gândește fiul meu despre rock, nicidecum că nu știe nimic despre rock.

În loc de răspuns, fiul meu își conectă un stick de memorie la radioul mașinii și ridică volumul. Instantaneu, acordurile muzicii au invadat întreg habitaclu.

-Acesta este rock! spuse zâmbind, după ce a redus volumul .

-Cine erau ăștia ? întreb eu .

-Nirvana, ”Come as you are” ! spuse fiul meu.

-Granița între bine și rău este fragilă, precum o pojghiță! spuse sfătos Contele. Solistul acestei formații a început să cânte având inițial un mesaj clar, marcat fiind de o copilărie grea, dar a sfârșit ajungând un sclav al drogurilor care l-au dus la pierzanie.

Eu și fiul meu ne-am privit discret, surprinși de faptul că știa aceste amănunte, iar el continuă:

-Rockul s-a născut ca un mod de protest , din dorința de libertate și a unei vieți mai bune. Din păcate, acest mesaj nobil a degenerat și multe trupe se declară, direct sau indirect, mesageri ai întunericului. Starurile rock au o mare influență asupra tinerilor, din păcate sunt cu precădere modele negative, instigând la consumul de alcool, droguri, la un libertinaj decadent împins până la desfrâu fără limite sau la violență. Nu mai vorbesc despre cei care în loc să cânte, rag proslăvind întunericul de parcă ar fi posedați .

-Rockul concretizează în mod expresiv, continuă Contele pe același ton sfătos, fragilitatea graniței dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric. Tinerii, în căutare de modele, ajung deseori de a idolatriza starurile rock și le imită nu doar modul de a se îmbrăca, ci și comportamentul, împrumutând de la aceștia până și concepțiile de viață, ajungând până acolo încât își pierd  propria identitate !

Contele vorbea acum cu patos, vizibil revoltat de cele pe care el însuși ni le spunea.

-Vedeți voi, continuă el mai potolit, muzica este ca și iubirea, un limbaj universal prin care se poate ajunge ușor direct în sufletul celui care ascultă. Arta, în general, are această putere. Din păcate, mesajele transmise sunt în majoritatea lor negative, îndepartând tot mai mult de adevăr în loc să apropie. Adevăratele valori morale au ajuns să fie minimalizate, ridiculizate. Copiii cresc într-o normalitate anormală de fapt, scara valorilor fiind întoarsă exact invers!

Din nou în glasul misteriosului Conte se simțea indignarea. Vorbea cu același patos, vorbea direct din suflet. Privesc în oglinda retrovizoare și-l văd ușor aprins. Îi zăream un colț din batista pe care o avea încă așezată pe ceafă, ca un tampon de protecție a gulerului cămășii sale crem. Am schimbat rapid o privire cu fiul meu, ca și când ne-am confirma reciproc că este o discuție extrem de serioasă la care nu ar fi bine să intervenim nicicum.

-Recunosc, spuse Contele, că subiectul deschis de pasiunea ta m-a stârnit puțin, tinere ! Dar aș vrea să ții minte că adevărata muzică este cea care cântă iubirea, lumina, natura; cea care aduce liniște și naște emoții pozitive. Marele filosof antic, Pitagora a definit un concept sublim, în teoria sa despre muzica sferelor. Anticii știau cu siguranță că sfera este esența universului. Sfera simboliza pentru ei armonia, iubirea. Muzica sferelor cuprinde în ea întreaga armonie și iubire a universului. Anticii știau că oamenii au sădită în suflet sămânța de Lumină , cunoșteau legile iubirii și ale armoniei care guvernează intreg universul. Acum, sămânța Luminii sădită în oameni este adânc afundată, în mâlul cleios și negru al răutății, al invidiei, al lăcomiei fără de margini. Mulți nici nu știu de acest sâmbur de Lumină din noi, iar alții îl lasă pur și simplu îngropat adânc în acel mâl neroditor al nemerniciei. Așa cum spuneam, arta are puterea de a ne face să vedem, să simțim Lumina din noi. 

Punând mâna pe umărul fiului meu, i-a spus pe un ton părintesc :

-Îți doresc tinere, să fii, prin muzica ta, mesagerul luminii ! Să nu uiți niciodata asta !

Am rămas cuprinși de  tăcere. Cu coada ochiului mi-am privit fiul. Era serios. Privea în față și chipul lui angelic radia luminos printre zulufii răsuciți pe obraz. Radia parcă acea Lumină despre care ne-a vorbit nobilul nostru oaspete.

Aș fi vrut să spun ceva pentru a întrerupe tăcerea. O tăcere aproape mistică, ca și când fiecare ascultam, în sinele său, muzica propriilor sfere.

Soarele se pierdea undeva în spatele nostru, alungind ireal umbrele de parcă ar fi vrut să ne demonstreze, prin lungimea acestora, de fapt măreția luminii. În stânga noastră, au apărut dealurile  ca niște prelungi arce de cerc boltite spre cer. Mătasea serii devenea imperceptibil tot mai densă, iar luminile au început să se aprindă, în satele răsfirate pe dealuri amintindu-mi de un haiku din volumul meu PICURI DE ROUĂ:

aripa serii –

dealurile se aprind

sătuc cu sătuc

Tăcerea ne era străbătută, când și când, de ritmurile lente ale unei balade rock care se auzea în surdină, în difuzoarele din mașină.

-Ce repede a trecut timpul, am rupt totuși vraja tăcerii, mai avem puțin și ajungem acasă!

-Timpul nu trece, oamenii trec prin timp, spuse pe un ton glumeț Contele.”

 

fragment din (pseudo)jurnalul ZEN - DRACULA Ordinul Iubirii, edituta Rafet 2013

http://confluente.ro/Literatura--Carti/Iubirea_intemeietoare_de_civ_teo_cabel_1365258665.html

IUBIREA, ÎNTEMEIETOARE DE CIVIZAŢIE
 

Basmul românesc „Tinereţe fără bătrăneţe şi viaţă fără de moarte” îşi găseşte un nou filon de bogate semnificaţii în cartea lui Genovel Florentin Frăţilă, „Dracula Ordinul Iubirii”, apărută la editura Rafet, 2013, Râmnicu Sărat.

Cartea este o actualizare, din negura unor timpuri colorate de frumuseţea basmului, dar şi o iniţiere sufletească a copilului în drumul spre tânărul obligat să se călească cu noţiunile de amărăciune/ înţelepciune ca o punte de neocolit în vocabularul sufletesc al trăirilor umane sau un upgrade de conştiinţă. În acelaşi timp, cartea neobositului decelator de vibraţii şi energii pozitive din minunea de lume ce-l înconjoară ( haiku-uri) te pregăteşte pentru saltul dintr-o amorţire de spirit istoric într-o viziune nouă a renaşterii sentimentului de om al locului, al pământului unde te-ai născut, cu toată bogăţia împlinirii pe care ţi-o poate da conştiinţa faptului că descoperi cine eşti şi, dacă ai uitat, să-ţi aduci aminte învăţându-i pe cei ce vin prin trăire. Premisele unei minuni sunt chiar faptele de zi cu zi, aparent banale, dezamăgitoare, de multe ori, prin aerul tern, prin lipsa de perspectivă. Un om. Cetăţean (şomer, candidat la funcţia de primar(!)) soţ, părinte, poet, iese din banalul strivitor al cotidianului prin scrierea unei cărţi. Cartea nu este consistentă în pagini, se citeşte repede, scop intenţionat al autorului, să nu fie o sperietoare, prin grosime, pentru tinerii cărora le sunt mai facile Internetul şi like-urile de pe Facebook. Citind-o am avut impresia unei şarade. „A început vara cu căldură şi gust de cireş” şi se derulează precum „câmpia se revarsă cu generozitate în jurul nostru” . Proaspăt debutant, personajul principal este surprins să constate că prin intermediul editurii care l-a publicat, volumul său a juns deja la Paris şi a avut un impact deosebit asupra unui om, omul nefiind un oarecare, ci chiar un conte: Laurian Câlniceanu Kelling, creator de culoar drept în destinul eroului nostru. Un mail îl anunţă că o să primească vizita contelui, ba chiar îl va însoţi la o întâlnire misterioasă şi importantă. Urmează un itinerar paideic prin care anumite cunoştinţe generale sunt finisate de către conte într-o adevărată iniţiere. Lumea, cunoscută, mai mult sau mai puţin, prin elementele familiare nouă, oricând se poate reorganiza pe coloana vertebrală a altui principiu prin intervenţia unui maestu spiritual. Primul filon al iniţierii este istoria, plecând de la Vlad Ţepeş. Al doilea, literatura, prin filosoful, poetul şi scriitorul Lucian Blaga, ca un descoperitor de uşi închise în istoria antică, deschizându-le până la Zamolxe, prin descifrarea a trei tăbliţe de aur din şase, rămase dintr-un tezaur dacic volatilizat în condiţii dubioase. Pe conte, autorul l-a ajutat, indirect, când acesta i-a citit cartea de debut „Picături de rouă”(haiku-uri), la descifrarea unei moşteniri spirituale, de o bogăţie incomensurabilă, prin tehnica de concepere a acestora; el (contele) fiind în posesia celorlalte trei tăbliţe din şase, cunoscute acum doar prin ipostasul de plumb... Toate acestea spuse autorului, spre uimirea lui şi a familiei sale, îi dau certitudinea unei reaşezări a lumii în care trăieşte în unghiuri noi, de unde vede detalii nebănuite până atunci. Iubirea trebuie să fie coagulantul umanităţii, mai presus de interesele meschine şi de multe ori supralicitate ale materialului.

Subiectul poate trezi un sentiment de suspiciune, poate exorciza un zâmbet ironic în colţul gurii sau un balans al sprâncenelor pentru a le scutura de ameţeala ficţiunii. Noile date, aflate de poetul nostru, fac diferenţa dintre cultura românească şi cea occidentală?! Zamolxe, piatră de temelie a unei religii monoteiste într-o lume divizată de orgoliile zeilor. Şi apoi un prezent la fel de puternic spiritual, semn că ceva a dăinuit peste secole şi că „veşnicia s-a născut la sat”. Obţinem astfel triunghiul Istorie, Spiritualitate, Continuitate.

Descifrarea celorlalte trei tăbliţe, misiune pentru personajul principal, făcută de Blaga (?) de fapt, este o sugestie: spiritualitatea noastră trebuie continuată în mod susţinut. Şi nu numai atât, trebuie să învăţăm să ne rezolvăm singuri problemele. Am uitat să iubim ce-i al nostru, patrimoniul!? Trebuie să reînvăţăm să-l preţuim. Nu putem lăsa generaţiile ce vin la cheremul nimănui, cu atât mai puţin la cheremul indiferenţei.

Cartea aduce o lumină pozitivă, tonică, relansează noţiunea de libertate şi capacitate de reacţie la factorii stresanţi pentru fiinţa noastră spirituală românească.

Teo Cabel